Pentru aceste cazuri se realizeaza o tehnica speciala de lipoaspiratie care va va oferi abdomenul sculptat pe care vi-l doriti. Aceasta tehnica se poate realiza in cazul in care pacientul este normoponderal si are o constitutie atletica pentru a nu crea o discrepanta mare intre abdomenul bine definit si restul corpului. Nu se folosesc implante iar pacientii sunt de acord ca rezultatele sunt foarte bune.
Consultatia preoperatorie
In cadrul acestei consultatii vom discuta detaliile legate de procedura si vom stabili daca sunteti sau nu un candidat bun pentru efectuarea acestui tip de interventie chirurgicala. Vom studia istoricul dumneavoastra medical si vom stabili ce aveti de facut pentru a obtine cele mai bune rezultate in cel mai sigur mod cu putinta. In cazul in care sunteti fumator ar fi de dorit sa opriti fumatul cu cel putin o luna inainte de interventia chirurgicala pentru a va asigura o vindecare cat mai rapida.
Interventia chirurgicala
Operatia se efectueaza sub anestezie locala completata cu sedare intravenoasa. Acest tip de anestezie, prin infiltrarea anestezicului si a unei solutii vasoconstrictoare pe intreaga zona care va fi lucrata, ofera avantajul de a putea extrage grasimea in exces cu sangerare minima. Canulele cu care se lucreaza sunt foarte fine iar inciziile necesare sunt de cativa milimetri. Interventia incepe cu realizarea unei aspiratii uniforme a grasimii de pe intregul abdomen si eventual de pe solduri sau partile laterale ale trunchiului pana cand stratul adipos ramane in grosime de 1,5-2 cm. In etapa a doua se realizeaza desenarea conturului six pack prin pasaje foarte superficiale ale canulei de lipoaspiratie, imediat sub piele.
Postoperator
Dupa operatie veti purta un corset care va limita formarea edemului si va ajuta pielea sa se retracte pe noile contururi ale abdomenului. Va puteti intoarce la lucru a doua zi postoperator daca acest lucru nu presupune efectuarea de efort fizic. Dupa aproximativ 3 saptamani- o luna veti putea relua activitatile sportive fara restrictie. Edemul si echimozele vor dispare in aproximativ 2 saptamani.