Cum se obtin cele mai bune rezultate dupa lipoaspiratie
Lipoaspiratia este o metoda chirurgicala de indepartare a depozitelor nedorite de grasime de pe abdomen, talie, solduri, coapse (practic de pe aproape orice zona a corpului) si in ultimii ani este operatia numarul unu ca frecventa la nivel mondial.
In aparenta este o operatie estetica simpla, prin care grasimea este absorbita cu ajutorul unui aspirator iar zonele respective sunt remodelate. Desi pare simpla si orice chirurg o poate face, nu sunt multi chirurgi care o pot face corect, cu simt estetic, indepartand toata grasimea in exces iar aspectul pielii sa fie uniform, fara denivelari sau zone asimetrice.
Principalele motive de insatisfactie ale pacientilor care au facut o lipoaspiratie in antecedente sunt:
-
In urma lipoaspiratiei stratul de grasime a ramas aproximativ la fel sau modificarea nu justifica timpul petrecut cu recuperarea, costurile si toate sacrificiile facute pentru operatie- in acest caz problema poate fi cauzata de tipul de lipoaspiratie ales. Lipoaspiratia manuala (grasimea se extrage cu ajutorul unor seringi) sau cea clasica (in care canula de aspiratie se conecteaza la un aspirator) au anumite limite in cazul in care depozitele de grasime sunt fibroase sau sunt localizate pe regiuni care in mod normal prezinta tesut mai dens (ex. spatele, flancurile sau pieptul la barbati- in cazurile de ginecomastie). Aceste limite sunt date de faptul ca instrumentul folosit (canula de lipoaspiratie) nu poate trece prin tesutul fibros sau daca o face, traumatismul produs este mare, tesuturile sangereaza abundent iar chirurgul decide sa se opreasca pentru a nu ajunge sa apeleze la transfuzii de sange daca doreste sa trateze regiuni mai intinse sau cu depozite de grasime mari.
Vibrolipoaspiratia este o metoda care permite indepartarea grasimii de pe orice regiune, indiferent de gradul de fibroza datorita miscarii de nutatie (NIL- nutational infrasonic lipoaspiration) pe care o prezinta canula. Traumatizarea regiunilor operate este mai mica, fara riscuri majore de sangerare, se pot trata zone extinse sau pacienti obezi, cu recuperare rapida si diferente garantate de contur.
-
Postoperator se constata asimetrii intre jumatatea stanga si cea dreapta a corpului– trebuie avut in vedere faptul ca asimetriile sunt prezente in mod normal la majoritatea persoanelor. Acestea pot fi prezente dinainte de operatie dar sa fie observate doar dupa interventia chirurgicala datorita cresterii gradului de atentie pentru zonele tratate. In cazul in care nu existau asimetrii evidente, singura explicatie este extragerea unor cantitati diferite de grasime intre partea stanga si cea dreapta a corpului. Chirurgul plastician trebuie sa monitorizeze atent volumele de grasime extrase si in prezenta unor asimetrii preoperatorii sa nu uite ca este important ce ramane nu ce se extrage in timpul liposuctiei.
-
Dupa disparitia edemului (normal dupa orice lipoaspiratie) pielea prezinta valuri date de absorbtia neuniforma a grasimii. Este un fenomen care are legatura cu mai multi factori. Daca se foloseste lipoaspiratia clasica este posibil ca in anumite regiuni extragerea grasimii sa nu se poata face iar in altele grasimea sa iasa foarte usor. In incercarea de a extrage cat mai multa grasime de pe zonele cu fibroze, chirurgul poate scoate accidental grasimea de pe zonele prin care trece repetat cu canula pentru a ajunge in zonele dense. In prezenta unui tesut gras cu consistenta moale pot fi facute greseli tocmai datorita usurintei cu care se aspira grasimea daca se lucreaza intr-un plan foarte apropiat de piele. In acest caz vor ramane urme liniare lasate de canula sau chiar zone cu depresiuni.
-
Canulele folosite in timpul operatiei estetice pot influenta de asemenea rezultatul. Ideal se folosesc canule mici (diametru 3-3.5 mm) pentru a lasa o piele cu aspect neted dar acestea nu favorizeaza deloc chirurgul- operatia va fi mai lunga si mai obositoare decat in cazul in care diametrele sunt 4-5 chiar 6 mm. Cu cat instrumentele folosite au diametrul mai mare cu atat tesuturile sunt mai traumatizate si pacientii vor prezenta edem mai mare, durere mai mare, vanatai care vor disparea mai lent.
Daca pana acum am discutat despre lucrurile pe care trebuie sa le faca medicul care realizeaza operatia, nu trebuie uitati aici nici factorii care tin de pacient: modul in care pielea se va strange pe noul contur depinde de elasticitatea acesteia si de modul in care pacientul poarta imbracamintea compresiva (corsetul) care i-a fost indicat. Imediat dupa interventia chirurgicala pacientul este imbracat cu un corset care va limita aparitia umflaturilor si a vanatailor si acesta trebuie purtat permanent (dezbracat doar pentru dus) 3 saptamani. In acest interval pielea incepe sa se stranga datorita procesului de cicatrizare aparut in reteaua de canale lasata de trecerea canulei si este important ca presiunea facuta de corset sa fie uniforma (corsetul sa nu prezinte cute sau fermoare care sa lase urme pe piele si sa aiba bretele pentru a nu aluneca si lasa descoperite parti din zonele operate).
Pentru eliminarea riscului de ramanere cu exces de piele post-lipoaspiratie trebuie avut in vedere aspectul initial al regiunii. In cazul in care excesul este prezent preoperator, daca pielea nu prezinta vergeturi (indicator de elasticitate scazuta) prin folosirea vibrolipoaspiratiei este posibila retractarea pielii (fapt neconstatat la celelalte tehnici, cu exceptia tehnicii cu laser). Daca excesul este mare, lipoaspiratia singura nu poate fi folosita decat pentru imbunatatirea conturului nu si pentru eliminarea surplusului de piele. In acest caz se indica lipoabdominoplastia sau abdominoplastia singura (cu varianta de miniabdominoplastie) daca excesul de piele este localizat pe abdomen sau diverse tehnici de lifting corporal (body lift), lifting de brate sau coapse.